Home / ACTUALITATE / Asociația Forumul Judecătorilor din România atrage atenția că o eventuală OUG a lui Dragnea n-a parcurs pașii legali

Asociația Forumul Judecătorilor din România atrage atenția că o eventuală OUG a lui Dragnea n-a parcurs pașii legali

Asociația Forumul Judecătorilor din România atrage atenția, într-un comunicat, că eventuala adoptarea a unei ordonanțe de urgență pentru amistierea și grațierea unor pedepse nu a parcurs pașii legali de dezbatere publică și ar trebui să aibă a bază studii serioase, de criminologie, de impact social și procedural, informează G4Media.ro.

Redăm mai jos un fragment relevant din comunicatul FRJ:

”Asociația “Forumul Judecătorilor din România” atrage atenția asupra faptului că inițiativele legislative care au fost adoptate de Parlamentul României privind modificarea și completarea Codului penal și Codului de procedură penală nu au parcurs întregul proces democratic de verificare a conformității lor cu Legea fundamentală și valorile sociale protejate prin normele a căror modificare este urmărită.

Forma legislativă adoptată a fost vehement contestată de societatea civilă, este vizată de obiecții de neconstituționalitate, face obiectul unei solicitări a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei de emitere a unui aviz din partea Comisiei de la Veneția, s-a aflat în studiu la organisme internaționale precum Comisia Europeană sau GRECO, evoluția situației interne fiind în prezent sub strictă monitorizare, astfel că adoptarea unei ordonanțe de urgență prin care să fie frânt acest parcurs firesc într-un stat de drept nu poate fi considerată necesară pentru a răspunde unei nevoi sociale de strictă urgență, ci ar reprezenta exact contrariul.

În ceea ce privește speculațiile privind iminenta adoptare a unei ordonanțe de urgență a Guvernului pentru amnistierea sau grațierea unor pedepse, cu atât mai puțin, nici nu există un proiect care să fi fost pus în dezbatere publică, conform Legii transparenței decizionale nr.52/2003, iar astfel de măsuri de politică penală nespecifice actului de legiferare delegată a Guvernului ar trebui însoțite de o notă de fundamentare care să aibă a bază studii serioase, de criminologie, de impact social și procedural, cu implicarea tuturor experților tehnici relevanți, cu precădere cei internaționali.”

Alătură-te grupului DAC News! Împreună dezbatem cele mai importante subiecte.

Îți place dacnews.net? Urmărește-ne știrile și pe Facebook! Click AICI!

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!

loading...

About dacnews

Check Also

Fetele de 2 și 4 ani ale deputatului Mircea Drăghici sunt proprietare de terenuri și case

Declarația de avere a deputatului PSD de Argeș, Mircea Drăghici, a mai fost băgată în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

google-site-verification: googlea11d5d961ce82f26.html
%d blogeri au apreciat: