Home / ACTUALITATE / BREAKING NEWS: Gabriel Oprea a rămas FĂRĂ AVERE

BREAKING NEWS: Gabriel Oprea a rămas FĂRĂ AVERE

Procurorii au prezentat, vineri, rechizitoriul prin care fostul vicepremier şi ministru de Interne Gabriel Oprea a fost trimis în judecată în dosarul privind moartea poliţistului Bogdan Gigină, informează money.ro.

 Potrivit rechizitoriului, procurorii au pus sechestru inclusiv pe bunurile înstrăinate de Gabriel Oprea către membrii familiei.

Fostul ministru de Interne a înstrăinat cu titlu gratuit, către membrii familiei sale, cea mai mare parte a bunurilor imobile pe care le deţinea în proprietate, după momentul comiterii infracțiunilor, scrie Agerpres.

“Faţă de momentul acestor înstrăinări (după demararea cercetărilor în prezenta cauză, iar în cazul celor din urmă înstrăinări chiar după dispunerea efectuării în continuare a urmăririi penale faţă de inculpat), de caracterul gratuit al actelor translative de proprietate încheiate, de persoanele beneficiare ale acestor liberalităţi făcute de către inculpatul Oprea Gabriel (respectiv membrii de familie ai acestuia), procurorul a concluzionat că aceste înstrăinări au fost făcute pro causa, pentru a sustrage aceste bunuri de la măsurile asigurătorii care s-ar putea lua în cauză şi pentru a crea aparenţa unei imposibilităţi a inculpatului Oprea Gabriel de a repara prejudiciul, în eventualitatea în care acesta ar fi obligat la aceasta”, se precizează în rechizitoriu.

Îți place dacnews.net? Urmărește-ne știrile și pe Facebook! Click AICI!

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!

loading...

About dacnews

Check Also

Brașoveanul Adrian Voinescu a făcut public tratamentul care i-a vindecat fiul de cancer

Brasoveanul Adrian Voinescu prezinta detalii despre modul si tratamentul in care a reusit sa il …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

google-site-verification: googlea11d5d961ce82f26.html
%d blogeri au apreciat: