Home / ACTUALITATE / Claudiu Manda, președintele comisiei de control al SRI distribuie știri FALSE pe Facebook

Claudiu Manda, președintele comisiei de control al SRI distribuie știri FALSE pe Facebook

Senatorul PSD Claudiu Manda, președintele comisiei parlamentare de control al SRI, a distribuit pe pagina de Facebook un articol fake news, cu titlul ”Canada a legalizat relațiile sexuale între oameni și animale”. Articolul respectiv a fost publicat pe site-ul ActiveNews, un portal care promovează știrile false pe teme precum referendumul pentru familiei sau campaniile antivaccinare.

Potrivit articolului din 2016 distribuit de Manda, Curtea Supremă din Canada a statuat că ”actele sexuale cu animale sunt legale în Canada, atâta vreme cât nu există penetrare între cele două părți”.

De fapt, decizia instanței supreme din Canda a fost cu totul alta: nu a legalizat zoofilia, ci doar a constatat că în codul penal al țării există interdicția explicită a relațiilor sexuale care implică penetrare între oameni și animale.

Și Liviu Dragnea a lansat o manipulare similară, bazată tot pe fake news, duminică seară, în cadrul unei emisiuni la România TV. El a pretins că referedumul pentru familie e necesar și pentru că ”pe oameni îi sperie că există țări în care s-a legalizat căsătoria dintre un om și un animal”.

În acest moment nu există nici o țară în care să fi fost legalizată căsătoria între oameni și animale.

Dragnea a avut o lungă pledoarie pro-referendum, anunțând că ”Merg la referendum și educația mea ortodoxă, de copil crescut la țară, înconjurat de familia tradițională mă face să votez Da la referendum”.

El a vorbit și despre tema adopției de copii de către familiile gay, subiect care nu a fost niciodată cerut de asociațiile de profil din România. (Sursa: G4Media)

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!

loading...

About dacnews

Check Also

Guşă îngroapă Realitatea TV. L-au zdrobit la audienţă toate televiziunile de ştiri – dacnews.net

Realitatea TV începe să plătească preţul combinaţiilor făcute de Cozmin Guşă cu moguli penali ca …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

google-site-verification: googlea11d5d961ce82f26.html
%d blogeri au apreciat: