Home / ACTUALITATE / Doi politicieni români închişi pentru corupţie, invitaţi de Guvern la preluarea preşedinţiei UE

Doi politicieni români închişi pentru corupţie, invitaţi de Guvern la preluarea preşedinţiei UE

Adrian Năstase şi Adrian Severin au venit joi seară la Ateneul Român, la ceremonia oficială de preluare a preşedinţiei UE.

România a marcat, joi, preluarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, printr-o ceremonie organizată la Ateneul Român la care au fost  prezenţi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, al Parlamentului European, Antonio Tajani, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk şi premierul Viorica Dăncilă.

La Ateneu au ajuns şi fostul premier Adrian Năstase şi fostul ministru de externe Adrian Severin. Adrian Năstase a fost condamnat de două ori la pedepse de 2, respectiv patru ani de închisoare, în dosarul Trofeul Calităţii şi Zambaccian.

Citește și ”A fost eroul nostru! Al serii, al românilor şi al UE! Discursul senzațional al polonezului Donald Tusk

După ce a fost încarcerat la penitenciarul Jilava, pedepsele i-au fost contopite, iar Curtea de Apel Bucureşti i-a mai aplicat un spor de 6 luni, aşa că în final Adrian Năstase trebuia să ispăşească patru ani şi jumătate de închisoare. A ieşit însă din spatele gratiilor, în 2014, după niciun an petrecut în penitenciar.

Adrian Severin a fost eliberat condiţionat anul trecut. Fostul ministru şi europarlamentar a efectuat doar un sfert din pedeapsa de 4 ani de închisoare, pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Severin a fost dat în vileag de jurnalişti britanici în timp ce accepta bani ca să introducă amendamente în Parlamentul European. (Sursa: Stirileprotv.ro)

”Țară liberă, ziariști ocupați” – Ne-am propus să oferim ceea ce politicienii corupți, și nu numai, au reușit răpească tuturor cetățenilor: demnitatea, adevărul și curajul. Alege să fii patronul nostru – www.patreon.com/dacnews

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!

loading...

About dacnews

Check Also

Efectele legii lui Toader, până acum: 18 crime, 17 violuri și 148 de tâlhării – dacnews.net

Potrivit unei statistici realizate de Ministerul Justiției, în perioada 19 octombrie 2017-23 noiembrie 2018 au …

One comment

  1. Invitatiile au fost DIN PARTEA PSD “cu toată dragostea”. Rusine să le fie !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

google-site-verification: googlea11d5d961ce82f26.html
%d blogeri au apreciat: