Home / ACTUALITATE / Dragnea a plecat din țară deși Codrin Ștefănescu se jura ca nu se va întâmpla asta

Dragnea a plecat din țară deși Codrin Ștefănescu se jura ca nu se va întâmpla asta

Infractorul mustăcios, Liviu Dragnea, a plecat din țară încă de pe data de 2 ianuarie seara, în jurul orei 20.00, de pe terminalul deținut de Țiriac Air, cu un avion privat închiriat de la o companie sârbească, au declarat pentru G4Media.ro surse aeroporturare. Potrivit acestora, Dragnea ar fi plecat însoțit de partenera lui, Irina Tănase și de încă o persoană pe ruta București-Sofia-Verona. Nu e clar de ce avionul cu care a plecat Dragnea în vacanță a făcut escală la Sofia și cine plătește costurile deplasării cu avionul. Nu este clar nici dacă Verona a fost ultima destinație sau de acolo avionul a plecat spre o altă destinație. Dragnea nu a răspuns până la ora publicării acestui material mesajelor transmise de G4Media.ro.

Secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu, a susținut însă pe data de 3 ianuarie, deci la o zi după ce Dragnea a părăsit România, că liderul PSD nu a plecat din țară și că ”nu va pleca din țară, în mod sigur”.

În cadrul emisiunii „Dosar de politician” de la B1TV, Ștefănescu a dezvăluit că Irina Tănase va deveni ”cât de curând” soția lui Liviu Dragnea. El a mai precizat că liderul PSD nu a plecat și nu va pleca în insulele Maldive, așa cum s-a zvonit în ultimele zile.

„Liviu Dragnea nu se află în Maldive cu logodnica lui care îi va deveni și soție cât de curând. (…) Liviu Dragnea nu a plecat în insule exotice, nu a plecat nici pe Lună, nici pe Marte. Liviu Dragnea nu e plecat din țară și nu va pleca din țară, în mod sigur”, a spus Codrin Ștefănescu la B1TV.

Citește și ”Guvernul îşi ascunde dezastrul sub poleiala unei cărți mincinoase. Omagiu de tip ceaușist, dirijat de Vâlcov

Nu este prima dată când Dragnea își petrece vacanțele în destinații exotice. Vacanța de Paști din 2017 și-ar petrecut-o în Maldive, celebrele insule din Oceanul Indian, fiind văzut de un grup de turiști români pe aeroport la Doha.

Dragnea s-a rezumat ulterior să declare că a pescuit în ocean, dar n-a vrut să spună unde.”Am fost la pescuit, n-o să vă spun unde, din două motive: cei care sunt susținuți financiar în mod serios să mă urmărească peste tot zi și noapte cred că totuși trebuie să muncească pentru acei bani; în al doilea rând, ca să nu creez și pentru cei cu care am fost la pescuit aceeași situație jenantă ca să meargă peste ei nu știu ce investigatori, asta n-o s-o fac. Dar astăzi sau mâine o să pun niște poze. (…) E o captură mare, pescuitul în ocean este total diferit”, a declarat Liviu Dragnea în 2017, întrebat unde şi-a petrecut vacanţa de Paşte.

Una din destinatiile preferate de vacanta ale liderului PSD este Brazilia.

La sfârșitul anului trecut, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi-a delegat atribuţiile vicepreşedintelui Camerei Florin Iordache, pentru luna ianuarie.

”Țară liberă, ziariști ocupați” – Ne-am propus să oferim ceea ce politicienii corupți, și nu numai, au reușit răpească tuturor cetățenilor: demnitatea, adevărul și curajul. Alege să fii patronul nostru – www.patreon.com/dacnews

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!

loading...

About dacnews

Check Also

Efectele legii lui Toader, până acum: 18 crime, 17 violuri și 148 de tâlhării – dacnews.net

Potrivit unei statistici realizate de Ministerul Justiției, în perioada 19 octombrie 2017-23 noiembrie 2018 au …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

google-site-verification: googlea11d5d961ce82f26.html
%d blogeri au apreciat: