Home / ACTUALITATE / Elena Udrea a decis să pună totul celor de la FBI. Nume grele din politica românească sunt vizate

Elena Udrea a decis să pună totul celor de la FBI. Nume grele din politica românească sunt vizate

Fosta consilieră a lui Traian Băsescu se află de câteva zile într-o închisoare din Costa Rica, țară în care a plecat la începutul acestui an și unde a fost reținută de ofițerii de la Interpol. Udrea este condamnată în România la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute.

Potrivit unor surse Realitatea TV, Elena Udrea ar fi acceptat să colaboreze cu FBI. Vizați ar fi Traian Băsescu, George Maior și Florian Coldea. Aceleași surse susțin că FBI ar fi interesat de afacerile desfășurate în perioada regimului Băsescu.

Elena Udrea a fost unul dintre oamenii de baza ai fostului președinte și unul dintre depozitării secretelor regimului.

Jurnalistul Stelian Negrea susține că Udrea are multe informații care i-ar putea incrimina pe cei trei, scrie newsteam.ro.

„Este o știre care ar trebui să dea fiori pe șira spinării celor trei persoane și nu numai. Udrea este depozitarul unor secrete și trezorierul unor afaceri uriașe făcute pe timpul celor două mandate ale lui Traian Băsescu. Tăcerea domniei sale de până acum a avut ceva din filmele cu mafioți. Tăcerea era dată în schimbul unei protecții de care domnia să cu siguranță s-a bucurat pe timpul celor două mandate pentru că, la fel că în cazul fratelui președintelui, pare că a existat o protecție contrainformativa și niciuna dintre afacerile doamnei Udrea făcute și… Porecla ei pe timpul celor două mandate era „Doamna” și toate marile afaceri erau vămuite pe la domnia să. Adică nu puteai să vorbești de o afacere uriașă sau de o afacere consistentă în România fără să ai aprobarea domniei sale. De aici și până la conexiunile cu Traian Băsescu este o cale extrem de scurtă. Udrea, conform surselor noastre, ar fi acceptat să colaboreze cu investigatorii FBI. (…) Poate aflăm niște lucruri cutremurătoare. Într-o investigație de acest fel, foarte importante sunt dovezile pe care le pot scoate la suprafață și pe care le pot converti în probe juridice. Udrea ar putea indică persoane interpuse, circuite financiare”, a declarat jurnalistul Stelian Negrea, într-o intervenție la Realitatea TV.

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!

loading...

About dacnews

Check Also

Povestea împrumutului misterios primit de senatorul PSD Șerban Nicolae

Senatorul PSD Șerban Nicolae, unul dintre susținătorii relaxării legislației penale din Parlament, a primit sub …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

google-site-verification: googlea11d5d961ce82f26.html
%d blogeri au apreciat: