Home / ACTUALITATE / Fost șef SRI, după demiterea generalului Ciuca: Securitatea țării este în pericol. Mare bucurie este acum la Moscova

Fost șef SRI, după demiterea generalului Ciuca: Securitatea țării este în pericol. Mare bucurie este acum la Moscova

După ce Curtea de Apel Bucureşti a suspendat prelungirea mandatului şefului Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, fostul director al Serviciului Român de Informaţii a reacţionat dur şi a arătat că această decizie zdruncină serios climatul de seruritate al României.

“Este o grea lovitură încasată de ţară. Nu de Ciucă sau de preşedintele Iohannis. Asta pentru că decapitarea Armatei Române pune în pericol securitatea ţării. Mare bucurie se înregistrează acum la Moscova.  Mai ales acum când relaţiile cu Rusia sunt tot mai încordate, Moscova arată tot mai des spre scutul de la Deveselu (sistemul antibalistic de tip Aegis produs de americani- n.r.), iar România a ajuns, practic, o ţintă pentru forţele ruseşti. Şi pare că acest atac face parte dintr-un soi de acţiuni concertate împotriva României. Distrugem tot. Distrugem Justiţia, distrugem Armata şi, în perspectivă, încercăm să distrugem Banca Naţională”, a declarat Costin Georgescu, fostul director al Serviciului Român de Informaţii.

Reaminitim că, astăzi, Curtea de Apel Bucureşti a suspendat prelungirea mandatului şefului Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă. Astfel instanţa a acceptat cererea depusă de Ministerul Apărării prin care s-a solicitat suspendarea decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis prin care a fost prelungit mandatul şefului Statului Major.

Concret, suspendarea s-a dispus până la pronunţarea instanţei de fond, iar acest proces se va judeca pe 12 februarie. “Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. În cazul declarării, cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel Bucureşti” , se arată în minuta Curţii de Apel. (Sursa: Adevarul.ro)

Veți participa la alegerile europarlamentare și dacă da, cu cine veți vota?

View Results

Loading ... Loading ...

Sprijină proiectul DAC News donând prin PayPal, sau devino patronul nostru pe Patreon! Nu uita, peste 10.000 de persoane te așteaptă în grupul România EUROPEANĂ!

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!

CITIȚI ȘI:

Oreste: ”O lege a LUSTRAȚIEI care să spună clar fără penali și corupți în funcții publice este OBLIGATORIE”

Cât TUPEU! După ce a rămas fără pensie specială, Ciorbea vrea și mai mulți bani la salariu – dacnews.net

Dragnea își poate lua adio de la insula Belina. TelDrum a pierdut procesul – dacnews.net

INCENDIAR! Dragnea, ACUZAT direct de implicare în MĂCELUL din 10 august – dacnews.net

loading...

About dacnews

Check Also

Guşă îngroapă Realitatea TV. L-au zdrobit la audienţă toate televiziunile de ştiri – dacnews.net

Realitatea TV începe să plătească preţul combinaţiilor făcute de Cozmin Guşă cu moguli penali ca …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

google-site-verification: googlea11d5d961ce82f26.html
%d blogeri au apreciat: