Home / ACTUALITATE / HALUCINANT! Judecătoarea nu-şi motivează hotărârea de zece luni, iar faptele urmează să se prescrie

HALUCINANT! Judecătoarea nu-şi motivează hotărârea de zece luni, iar faptele urmează să se prescrie

Dosarul retrocedărilor frauduloase de terenuri din Constanţa, care se judecă de un deceniu, riscă să se închidă anul viitor pe motiv de prescriere a faptelor, au declarat surse judiciare. De zece luni, judecătoarea care l-a analizat pe fond nu şi-a motivat hotărârea. Potrivit propriilor calcule ale magistratului, faptele în dosarul în care este judecat Radu Mazăre se prescriu în 2020, iar până atunci sunt puține șanse să fie pronunțată o sentință definitivă, dezvălui G4Media.ro.

În urma cu zece luni, Curtea de Apel București se pronunța pe fondul unui proces “istoric” care s-a judecat nu mai putin de 9 ani. Este vorba de retrocedările de terenuri din judetul Constanta în care au fost trimiși în judecată Radu Mazare, Nicușor Constantinescu, Cristi Borcea, alături de alți 34 de funcționari din primărie și notari publici.

Pe 10 iulie 2017, după opt amânări de pronunţare, fostul primar Mazăre a primit o condamnare de 4 ani închisoare cu suspendare, iar Nicuşor Constantinescu 3 ani cu suspendare. Judecătoarea Corina Cornelia Dăescu Gheorghişan nu a dispus despăgubiri civile în acest caz, deşi prejudiciul este de 114 milioane de euro, potrivit DNA. În timpul procesului, doi inculpaţi au decedat.

Citește și ”De ce este Dragnea atât de agitat și speriat dacă plângerea penală făcută de Orban este o tâmpenie?

Codul de procedură penală spune că o hotărâre a instanţei se redactează în cel mult 30 de zile de la pronunţare. În cazul Mazare, termenul a fost depășit de 10 ori.

La termenul din 29 martie 2017, judecătoarea Gheorghişan de la CAB, declara în sala de judecată: “Nu mai vreau să aud nimic despre tergiversare. Nu se prescrie nicio faptă până în 2020. Cele prescrise sunt prescrise de mult, înainte de a intra eu în această cauză. Nu sunt eu vinovată că şase ani nu s-a făcut nimic în acest dosar”.

Surse judiciare au precizat pentru G4Media.ro că acest dosar nu are nicio şansă să se judece înainte de termenul de prescriere a faptelor, adică 2020, având în vedere numărul mare de inculpaţi, complexitatea dosarului şi ritmul de judecată al instanţei supreme.

Din 2008 cand a fost trimis in judecata, dosarul a trecut pe la mai multi judecători care s-au pensionat sau au promovat si a fost suspendat aproape doi ani pentru a se soluţiona o excepţie de neconstitutionalitate de către Curtea Constituţională.

În cei 9 ani cât a stat la instanţa de fond, au fost peste o sută de termene de judecată.

Corina Dăescu a început să judece acest dosar în aprilie 2014 şi, după trei ani, a dat o hotărâre.

Citește și ”Dragnea/Viena/Anul 2009/Hotel Imperial/Etajul 3

În acelaşi dosar, printre alţii, a fost achitat şi Cristian Borcea, fostul acţionar de la Dinamo. Acuzat de complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie, Borcea a cumpărat drepturile succesorale, apoi a intrat în posesia plajelor pe care le-a vândut imediat, cu un profit uriaş.

Potrivit rechizitoriului, Cristian Borcea a cumpărat, în anul 2002, drepturi litigioase de la terți pentru o suprafaţă de teren de 8.990 metri pătraţi, situat în zona Mamaia Nord cu 54 de euro, suma totală investită. Prin dispoziţie de primar, a intrat imediat în posesia terenului. Ulterior, Borcea a vândut imobilul cu 449.541 euro, respectiv 50 euro pentru un metru pătrat, adică de aproape zece mii de ori mai mult decât suma investită.

În condiţiile în care decizia de fond nu a fost motivată, procesul nu poate continua la Înalta Curte. G4media.ro a verificat pe site-ul instanţei supreme şi a constatat că dosarul nu a fost înregistrat pentru a continua judecata în apel. Motivarea nu apare nici pe portalul oficial rolii.ro

Având în vedere termenele lunare ale ÎCCJ, vacanţa judecătorească de trei luni şi sărbătorile de Crăciun şi Paşti, dosarul se poate întinde cel mult pe 8 termene de judecată într-un an. În condiţiile în care judecata de fond a durat 9 ani este aproape imposibil ca acest proces să se termine înainte de prescrierea faptelor, adică 2020, după calculele judecătoarei Dăescu-Gheorghişan.

Printre cei achitaţi pe motiv că faptele s-au prescris se află şi notarul public Jean Andrei, profesor universitar la facultatea de Drept a Universitaţii Bucureşti şi fostul soţ al Laurei Andrei, în prezent judecător la Curtea de Apel Bucureşti.

În cazul său, instanţa a decis schimbarea încadrări juridice din abuz în serviciu în fals intelectual şi a constatat că faptele s-au prescris pentru acuzaţiile de fals şi uz de fals. Despre acesta, fosta judecătoare Camelia Bogdan a arătat că a semnat la sediul Grivco mai multe contracte de superficie care au facilitat privatizarea fostului Institut de Chimie Alimentară în favoarea lui Dan Voiculescu.

Citește și ”Viorica Dăncilă este atât de PROASTĂ încât…

La nivelul anului 2009, potrivit declaraţiei de avere a soţiei sale, Jean Andrei a declarat un câştig din activitate notarială de 2,6 milioane de lei.

Ultima declaraţie de avere a judecătoarei este din iunie 2016. Ea este semnată Corina Cornelia Gheorghişan şi nu conţine sursa de venit a soţului. Anterioarele declaraţii de avere au fost semnate Dăescu Gheorghişan Corina Cornelia, adică după numele soţului.

Potrivit acestui document, soţul judecătoarei, Cristian Dăescu a fost angajatul SRI Arad, fiind mulţi ani chiar şeful acestei structuri. El s-a pensionat în 2017, după ce, anterior, a condus SRI Timiş, timp de 10 ani.

Fostul primar, Radu Mazăre, a fost trimis în judecată de DNA în 28 octombrie 2008, alături de 36 de persoane, dintre care foşti şi actuali funcţionari din Primăria Constanţa şi Oficiul de Cadastru, mandatari şi notari publici, în dosarul privind atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză. Prejudiciul în această cauză a fost estimat de DNA la aproximativ 114 milioane de euro, din care 77,77 milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro prejudiciu în dauna municipiului Constanţa.

Îți place dacnews.net? Urmărește-ne știrile și pe Facebook! Click AICI!

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!

loading...

About dacnews

Check Also

Toader, eliberatorul violatorilor, tâlharilor şi al corupţilor, merge mai departe cu ordonanța lui Dragnea

Ministrul Justiţiei recunoaşte că o ordonanţă privind modificarea Codului Penal şi a Codului de procedură …

One comment

  1. Cuc pe cuc nu se da jos din cuib . Deep state / free masoneria omoara natia si tara . Injustitia cu sortulete cu echer si cu compas nu poate aplica legea valabila de interzicere a free masoneriei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

google-site-verification: googlea11d5d961ce82f26.html
%d blogeri au apreciat: