Home / ACTUALITATE / Înalta Curte a admis solicitarea DNA de redeschidere dosarului cu fraudarea fondurilor europene

Înalta Curte a admis solicitarea DNA de redeschidere dosarului cu fraudarea fondurilor europene

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis luni solicitarea DNA de redeschidere a unui dosar penal care vizează fraude cu fonduri europene și în care este implicat și liderul PSD, Liviu Dragnea. Ancheta vizează privatizarea Tel Drum și urmează a fi derulată in rem pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, decizia instanţei fiind definitivă.

Confirmă redeschiderea urmăririi penale (…) numai în rem și numai cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art.132 din Legea nr.78/2000 raportat la art.248 Cod penal de la 1969. Menţine celelalte dispoziţii ale rezoluţiei din data de 14 octombrie 2013, respectiv cele referitoare la neînceperea urmăririi penale cu privire la infracţiunea de stabilire cu intenţie a unei valori diminuate a activelor unei societăţi, prevăzută de art 10 lit. a) din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 130 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în cameră de consiliu, azi 01 octombrie 2018”, se arată în decizia instanței.

La începutul lunii iulie, DNA a cerut redeschiderea a două dosare legate de liderul PSD Liviu Dragnea şi compania de construcţii din Teleorman, despre care procurorii susţin că este controlată de acesta, Tel Drum.

În primul caz, şeful Secţiei a 2-a din DNA, procurorul Marius Bulancea, a solicitat Înaltei Curţi să confirme redeschiderea unui dosar clasat tot de DNA în 2013. Dosarul vizează privatizarea Tel Drum către foşti colegi de facultate ai lui Liviu Dragnea şi acordarea preferenţială de contracte publice de către Consiliul Judeţean Teleorman, condus de către Liviu Dragnea, în urmă cu 8-9 ani. Cazul a fost închis din lipsă de probe de procurorul DNA Paul Dumitriu, acum adjunct al şefului de secţie, Marius Bulancea.

“Nu au rezultat indicii temeinice care să confirme săvârşirea unei fapte de natură penală”, a fost concluzia procurorului din 14 octombrie 2013.

Înalta Curta a fixat termen pentru a discuta redeschiderea dosarului pe 26 septembrie 2018. Vezi aici înregistrarea termenului în portalul instanțelor.

Procuroul şef de secţie, Marius Bulancea, a cerut redeschiderea şi a unui dosar clasat tot în 2013 de către procuroarea DNA Alina Stoica. Dosarul se referă la asocierea dintre Tel Drum, despre care DNA susţine că este controlată de Dragnea, şi Euroconstruct, firma controlată de gruparea de la Golden Blitz, apropiată de Traian Băsescu şi Elena Udrea. Hotnews a scris pe larg despre această afacere la sfârşitul anului trecut.

Joia trec ută, Liviu Dragnea a declarat că nu este “o surpriză” faptul că DNA a cerut redeschiderea unui dosar care îl vizează şi că el nu a ştiut la acea vreme că e anchetat, primind doar soluţia de neîncepere a urmăririi penale după cinci ani.

“Dar ce asta este vreo surpriză? Eu zic să mai caute prin arhivă că or mai fi dosare pe care nici ei nu mai ţin minte să le redeschidă. Nu tot ei mi-au dat neîncepere? Eu nici nu ştiam că sunt anchetat atunci. Am primit doar neînceperea după cinci ani de anchetă”, a afirmat Dragnea, la Parlament.

De ce sunt foarte importante aceste decizii pentru marele dosar Tel Drum.Surse judiciare au explicat pentru G4Media.ro că aceste dosare închise în 2013 vizează bucăţi din marele dosar Tel Drum, deschis în noiembrie 2017, în care liderul PSD Liviu Dragnea este acuzat de 5 infracţiuni, două de abuz în serviciu, două de fraudă cu fonduri europene şi constituire de grup infracţional organizat.

“Au fost mai multe redeschideri pentru a nu încurca ancheta în sensul că apărarea putea invoca autoritatea de lucru judecat. Nu ar fi motive să nu se confirme redeschiderile de urmărire penală deoarece, între timp, au apărut elemente noi. Raportul OLAF este doar un exemplu şi cel mai puternic. Nici cel mai corupt judecător nu poate să înlăture existenţa raportului OLAF”, a explicat un procuror.

Situația juridică a lui Liviu Dragnea:

  • condamnat definitiv, în 2016, la 2 ani de închisoare cu suspendare în dosarul ”Referendumul”;
  • condamnat în primă instanță, pe 21 iunie 2018, la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman. Apelul va începe pe 8 octombrie la completul de 5 de la Înalta Curte de Casație și Justiție;
  • urmărit penal în dosarul Tel Drum, fiind acuzat de procurorii DNA de săvârșirea mai multor infracțiuni, pe vremea când era președintele Consiliului județean Teleorman: două de abuz în serviciu, una de constituire de grup infracțional organizat și două de folosire de documente sau declarații false pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene. Prejudiciul în acest dosar a fost calculat la peste 20 de milioane de euro.

Pe fondul acestor dosare penale, care l-ar putea trimite mulți ani după gratii, Liviu Dragnea a reușit să impună în Parlament modificarea legilor Justiției și a Codurilor penale, astfel încât să fie avantajat în fața Justiției. Majoritatea PSD-ALDE, pe care o controlează, a dezincriminat chiar infracțiunea de abuz în serviciu, pentru care Dragnea a fost condamnat în dosarul angajărilor fictive la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare.

Mai mult, în ultimele trei luni, Liviu Dragnea a făcut presiuni pentru adoptarea de către Guvern a unei ordonanțe de urgență privind amnistia și grațierea, pentru a fi sigur că scapă de problemele penale cu care se confruntă. OUG-ul nu a fost însă adoptat datorită opoziției premierului Viorica Dăncilă, a ministrului justiției și a liderului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. Cu toate acestea, Dragnea nu a renunțat la idee, ultima oară când a vorbit din nou despre ”nevoia” amnistiei fiind duminică seară, în platoul România TV. (Sursa: G4Media)

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!

loading...

About dacnews

Check Also

Guşă îngroapă Realitatea TV. L-au zdrobit la audienţă toate televiziunile de ştiri – dacnews.net

Realitatea TV începe să plătească preţul combinaţiilor făcute de Cozmin Guşă cu moguli penali ca …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

google-site-verification: googlea11d5d961ce82f26.html
%d blogeri au apreciat: