Home / ACTUALITATE / Moise Guran, dezvăluiri extrem de grave: ”16 mitraliere MP5 s-au aflat în mijlocul mulțimii, vineri noapte

Moise Guran, dezvăluiri extrem de grave: ”16 mitraliere MP5 s-au aflat în mijlocul mulțimii, vineri noapte

Jurnalistul Moise Guran afirmă că, vineri noapte, s-a dorit provocarea unor incidente atât de grave încât s-ar fi ajuns să tragă „unii în alții ca tampitii”. Patru dube de luptători SIAS, înarmați cu mitraliere, au fost trimise în zona Pieței Victoriei, scrie aktual24.ro.

„Patru dube cu luptători SIAS (trupe de asalt urban) sunt trimise să intervină după un pretins apel la 112 care ar fi raportat devastarea fast-foodului Springtime de pe Titulescu. Este de văzut de unde au venit (locația) dubele respective și cum au fost prinse ele în mulțime. De ce au avut acel traseu prin Piața Victoriei, prin mulțime?

Suntem deja pe scenariul principal al revoluției din 89 – atunci au fost trimiși luptători antitero să ajute armată, omorâți și transformați post-mortem în teroriști. Spre deosebire de jandarmi, polițiștii de la SIAS sunt înarmați cu mitraliere MP5. Sunt mascați și unii și alții, iar lumea nu face diferență, chiar dacă pe cei de la SIAS scrie Poliția. Blocate de mulțime, dubitele de la Poliție dau ba înainte, ba înapoi și sunt retrase greu de acolo.

Bănuiala mea este că s-a dorit provocarea unor incidente în care polițiștii și-ar fi pierdut mitralierele pe acolo și atunci chiar ar fi ieșit prăpăd, ar fi tras unii în alții ca tâmpiții. Există o scenă în care, aparent, un polițist mascat (nu știu dacă de la SIAS) lovește cu pumnul un om și îl pune la pământ. Nu știu dacă are legătură cu cele patru mașini, căci primele două din față s-au separat de celelalte două, din cauza mulțimii. Au început să dialogheze cu oamenii și le-au cerut permisiunea să le facă loc să se retragă. Au reușit să iasă de acolo după intervenția jandarmilor, singurele pagube fiind câteva pietre luate în caroserie. Cred că a fost doar o chestiune de timing și de noroc. Dacă mai întârziau puțin prin zonă, sau dacă ajungeau să se desfășoare unde fuseseră trimise, probabil că ar fi fost atacate de cei câțiva huligani care operau deja pe Titulescu și cine știe la ce s-ar fi ajuns. Faptul că s-au blocat în mulțime a salvat probabil vieți.

Adevărata întrebare este cine a dat aceste ordine? Cum trimiți 16 mitraliere în mijlocul unei mulțimi? Dar oare șefii Poliției au știut unde îi trimit pe cei de la SIAS? Dar jandarmii știau de ei? Sau a venit pur și simplu ordin de la centrul de comandă din MI și i-au trimis în orb, fără nicio coordonare cu jandarmii care ar fi trebuit să fie desfășurați în civil la locul respectiv. Uite așa obții victime umane, iar după aia procurorii îți caută teroriști 20 de ani și nu îi gasesc”, a scris Guran pe moise.ro.

Ce s-ar fi întâmplat dacă se ajungea la pierderi de vieți omenești? Guran explică în continuare.

„Incercati să vedeți tabloul general. Cum ar fi fost dacă după mitingul din 10 august ar fi fost victime? Dar dacă victimele ar fi fost dintre jandarmi sau forțele de ordine? S-ar fi justificat atunci măsuri de securitate sporite? Dar dacă președintele Iohannis ar fi fost acuzat că a orchestrat violențele pentru a doborî guvernul? Dacă PSD-ul făcea apoi o contramanifestație împotrivă lui Iohannis? Observați că nu e nevoie de un desant al trupelor Spetznaz ca să faci o lovilutie. Sunt suficienți câțiva lideri politici răzbunători și proști, câțiva comandanți incompetenți pe la Ministerul de Interne, un președinte puțin implicat și niște servicii de informații aparent absente.

Ei bine, da, așa se ajunge la o dictatură. Ar fi urmat impunerea unor măsuri deosebite, suspendarea drepturilor civile și o legislație mai dură pentru manifestațiile de stradă, eventual modificări ale legilor justiției, pe repede înainte, că doar aveam și urgență care să justifice ordonanțe. Dragnea are toate instrumentele pentru a face asta, devreme ce poate da legi, ordonanțe, ba chiar îl poate îndepărta (fie și numai temporar, prin suspendare) pe președinte din funcție și din CSAT”, a mai scris Guran.

Iată incidentul descris de Moise Guran:

Alătură-te grupului DAC News! Împreună dezbatem cele mai importante subiecte.

Îți place dacnews.net? Urmărește-ne știrile și pe Facebook! Click AICI!

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!

loading...

About dacnews

Check Also

Brașoveanul Adrian Voinescu a făcut public tratamentul care i-a vindecat fiul de cancer

Brasoveanul Adrian Voinescu prezinta detalii despre modul si tratamentul in care a reusit sa il …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

google-site-verification: googlea11d5d961ce82f26.html
%d blogeri au apreciat: