Home / ACTUALITATE / Pescarul Dragnea a dat undă verde pentru distrugerea Deltei Dunării

Pescarul Dragnea a dat undă verde pentru distrugerea Deltei Dunării

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a semnat un ordin prin care le permite dezvoltatorilor să construiască pensiuni în Delta Dunării chiar și pe terenuri de numai 200 de metri, în condițiile în care, până acum, aceștia puteau construi doar dacă aveau cel puțin 1.000 de metri de teren.

”Noua prevedere era necesară pentru ca această zonă este limitată ca suprafață de uscat, iar vechile condiții de dezvoltare turistică făceau imposibile majoritatea investițiilor în una dintre cele mai atractive zone din țara noastră, dar și din Europa. Așadar și cei care dețin suprafețe mici de teren în Deltă, inconjurate sau traversate de apele Dunării, pot dezvolta de acum, pensiuni agroturistice și pot primi bani pentru investiții”, se arata într-un comunicat al Ministerului Turismului.

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a discutat cu președintele Consiliului Județean Tulcea, duminică, despre aceste noi facilități și a cerut autorităților locale să creeze la rândul lor condiții pentru atragerea de noi investitori și pentru dezvoltarea cât mai rapidă a Deltei Dunării și implicit a zonelor limitrofe.

Reamintim că  Direcţia Naţională Anticorupţie investighează modul în care Guvernul Grindeanu a dat o hotărâre, prin fals şi uz de fals, în scopul accesării a mai mult de un miliard de euro bani europeni. La rândul său, Consiliul Judeţean Tulcea a falsificat o hotărâre de guvern prin care baronii de Tulcea au declarat în fals că statul e proprietar pe drumuri şi diguri private.

SEMNEAZĂ ȘI TU PETIȚIA DE DIZOLVARE A PSD https://petitieonline.net/petitie/29746158

Îți place dacnews.net? Urmărește-ne știrile și pe Facebook! Click AICI!

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!

 

loading...

About dacnews

Check Also

Fetele de 2 și 4 ani ale deputatului Mircea Drăghici sunt proprietare de terenuri și case

Declarația de avere a deputatului PSD de Argeș, Mircea Drăghici, a mai fost băgată în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

google-site-verification: googlea11d5d961ce82f26.html
%d blogeri au apreciat: