Home / ACTUALITATE / Primarul sectorului 1 le-a cerut subordonaților să nu mai primească MITĂ o perioadă de timp

Primarul sectorului 1 le-a cerut subordonaților să nu mai primească MITĂ o perioadă de timp

Directorul general al Administraţiei Domeniului Public Sector 1, Alin Vieru, trimis în judecată într-un dosar de corupţie, i-a spus unui complice, în august 2017, că primarul sectorului 1, Daniel Tudorache, i-ar fi cerut ca nici el şi nici subordonaţii să nu mai ia mită ”o perioadă”, potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA.

Afirmaţia a fost făcută în timpul unei discuţii cu subalternul său Alin-Nicolae Stoian, acesta din urmă primind sarcina să îi transmită mesajul reprezentantului unei asocieri de firme, martor în dosar, de la care Vieru pretinsese bani pentru a nu rezilia un contract de prestări servicii.

”Inculpatul Vieru Alin i-a cerut complicelui să îi transmită lui (…) că nu vrea ca acesta să le mai dea nimic deoarece primarul sectorului 1 (şefu’) ar fi cerut ca inculpatul şi angajaţii din subordinea sa să nu mai ia mită o perioadă. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul Vieru Alin şi-a atenţionat complicele să aibă grijă cu (…) când îi va comunica această deciziei, în sensul ca ultimul să nu înregistreze convorbirea”, se arată în rechizitoriu.

Conform aceleiaşi surse, mesajul a fost transmis de Alin-Nicolae Stoian pe 21 august 2017, când s-a întâlnit cu reprezentantul asocierii de firme în curtea ADP sector 1 şi a primit suma de 6.800 de lei, bani care ar fi urmat să ajungă la Alin Vieru.

”Abia cu această ocazie şi după primirea banilor, funcţionarul a anunţat (…) că aceasta ar fi fost ‘ultima dată’, întrucât i-a spus inculpatul Vieru Alin că “şefu’ mare” i-ar fi comunicat să nu mai ia mită timp de câteva luni, ‘până se liniştesc apele’, iar acest refuz viitor nu are legătură cu cuantumul sumei pe care o primise”, se precizează în rechizitoriu.

Directorul general al ADP sector 1, Alin Vieru, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, la începutul lunii martie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA, în acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei consilierul local Viorel-Daniel Chirvasă şi Anca-Maria Gagu, şef al Serviciului Juridic din cadrul ADP sector 1, ambii acuzaţi de mărturie mincinoasă.

”În perioada iunie – iulie 2017, inculpatul Vieru Alin, în calitatea menţionată mai sus, prin intermediul subordonatului său Stoian Alin-Nicolae, inspector de specialitate în cadrul Serviciul Tehnic, a pretins de la reprezentantul unei asocieri de firme (martor în cauză) plata unui procentaj de 10% (în total 1.804.800 lei) din valoarea unui contract de prestări servicii în favoarea beneficiarului ADP sector 1. Banii respectivi au fost pretinşi de inculpat în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu ce vizau derularea în bune condiţii a contractului respectiv”, se precizează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, Alin-Nicolae Stoian a primit ulterior de la martor sumele de 13.600 de lei, respectiv 6.800 de lei, reprezentând mita pentru lunile aprilie – iulie 2017 destinată directorului general al ADP sector 1, din care şi-a însuşit cea de a doua tranşă.

“Deoarece suma de 13.600 lei reprezenta doar circa 1/5 din suma pretinsă lunar, inculpatul Vieru Alin i-a spus lui Stoian Alin-Nicolae să remită banii respectivi, fără nicio explicaţie, consilierului local Chirvasă Viorel-Daniel”, precizează DNA.

Viorel-Daniel Chirvasă şi Anca-Maria Gagu sunt acuzaţi că, atunci când au fost audiaţi de procurori, au făcut cu intenţie afirmaţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora au fost întrebaţi, în contradicţie vădită cu aspectele care rezultau din probatoriul cauzei.

După finalizarea rechizitoriului, dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.

Procurorii anticorupţie au încheiat anterior cu Alin-Nicolae Stoian un acord de recunoaştere a vinovăţiei, în sarcina acestuia reţinându-se săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită. În prezenţa apărătorului ales, inculpatul a declarat că recunoaşte comiterea faptei, acceptă încadrarea juridică şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv trei ani de închisoare cu suspendare şi interzicerea unor drepturi pe o perioadă de doi ani, informează digi24.ro.

SEMNEAZĂ ȘI TU PETIȚIA DE DIZOLVARE A PSD https://petitieonline.net/petitie/29746158 

Îți place dacnews.net? Urmărește-ne știrile și pe Facebook!

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!

loading...

About dacnews

Check Also

DEZVĂLUIRI explozive din interiorul ANSVSA privind modul în care statul ”luptă” cu pesta porcină

”Oamenii de la sate au fost păcăliți! Chiar dacă și-au sacrificat animalele pentru a nu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

google-site-verification: googlea11d5d961ce82f26.html
%d blogeri au apreciat: