Home / POLITICĂ / INCENDIAR! Liderii europeni au dat de pământ cu Tăriceanu și Dăncilă în Parlamentul European – dacnews.net

INCENDIAR! Liderii europeni au dat de pământ cu Tăriceanu și Dăncilă în Parlamentul European – dacnews.net

Mesaje dure ale liderilor principalelor grupuri politice din Parlamentul European cu ocazia prezentării de către Viorica Dăncilă a priorităților Președinției române a Consiliului Uniunii Europene.

Președintele grupului ALDE în Parlamentul European, Guy Verhofstadt, a declarat marți, în plenul în care este prezentă Viorica Dăncilă, că familia europeană din care face parte nu va merge alături de coaliție, implicat ALDE România, dacă nu își schimbă abordarea pe amnistie.

„Tara dvs preia președinția într-un moment critic. Am făcut o listă transportul, reforma bancară, CFM, unde avem nevoie de un acord și articolul care se îndreaptă împotriva guvernului polonez și cel lansat împotriva lui Orban. Sper că dvs și președinția dvs aveți foarte multe de făcut și sper să nu apară un articol 7 și în cazul României, nu sunteți departe de acest moment. Am fost ultima data împreună cu câțiva colegi la București, ne-am întâlnit cu dl Dragnea și a apărat aceste dosare și a spus că statul de drept e o chestiune de subsidiaritate. Nu se pune problemă subsidiarității. În aceeași zi i-am spus dl Tăriceanu și mi-a transmis că majoritatea parlamentară va modifica legile și vor respectă propunerile de la Veneția. Mai mult propunerile vor fi trimise Comisiei de la Veneția pentru a remedia Codul Penal, codul de procedură penală și legea ong-urilor. Vreau să vă spun că de când ne-am întâlnit niciuna dintre promisiunile dvs nu a fost respectata”, a declarat Guy Verhofstadt.

Presedintel ALDE European amenință și legat de abordarea privind amnistia, spunând că dacă la București coaliția nu își schimbă opinia, „familia mea europeană nu va merge cu dvs”.

Citește și ”ALERTĂ! Infractorul mustăcios, Liviu Dragnea, a pornit jihadul împotriva UE – dacnews.net

„Tara dvs merge pe calea lui Orban și Kaczynski. Citesc în presă că aveți în vedere o lege a amnistiei. Dacă se confirmă atunci familia mea europeană nu va merge cu dvs. E o critică la adresa unei practici la adresa unei majorități politice a țării dvs și cred că am dreptul ca cetățean de onoare în România, unde am apărat interesele României în Tratatul de la Nisa și erau idei să scadă drepturile de vot Europei de Est și am reușit să obținem pentru România aceleași drepturi de vot. Faceți curățenie fără compromisuri cu forțele trecutului”, a mai spus acesta.

Și Udo Bullmann, liderul Grupului Socialiștilor a avut un discurs similar.

„Exista lucruri care ne îngrijorează. Trebuie să combateți decisiv corupția. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: dacă în țara dumneavoastră este vorba de oameni care au suferit pe nedrept, situațiile trebuie clarificate, dar nu se justifică o amnistie și grațiere generală.

Trebuie instituit statul de drept, acolo unde e necesar. Știu că vreți acest lucru: faceți acest lucru, Europa va fi alături de dumneavoastră.

Citește și ”Organizația PRO România Tulcea, aspirator de peneliști și oameni noi în politică

Statul de drept nu poate fi manipulat după bunul plac, pentru a servi interese politice. E un principiu pe care trebuie să îl respectăm, indiferent de tabăra politica”, a spus Bullman.

Ska Keller, liderul Grupului Verzilor a ținut să aducă aminte de protestele pro-justiție din România.

„Romania are o tradiție de apărare a libertății. Mii de români au iești în stradă, dar nu sunt ascultați. Guvernul vrea să limiteze dreptul la protest. Președinția trebuie să fie un exemplu bun. Mai aveți vreme pentru a deveni unul. Va urăm succes”, a spus Keller. (Sursa: Aktual24.ro)

”Țară liberă, ziariști ocupați” – Ne-am propus să oferim ceea ce politicienii corupți, și nu numai, au reușit răpească tuturor cetățenilor: demnitatea, adevărul și curajul. Alege să fii patronul nostru – www.patreon.com/dacnews

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!

loading...

About dacnews

Check Also

EXPLOZIV Acuzații de ÎNȘELĂTORIE a președintelui și a CSAT-ului pe tema bugetului – dacnews.net

Traian Băsescu a declarat că diminuarea prin amendamentele admise a bugetelor SRI şi SPP pe anul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

google-site-verification: googlea11d5d961ce82f26.html
%d blogeri au apreciat: