Home / POLITICĂ / Șobolanul a ieșit din vizuină. Este debusolt total, încă nu și-a revenit din șoc

Șobolanul a ieșit din vizuină. Este debusolt total, încă nu și-a revenit din șoc

Șobolanul a ieșit din vizuină și a respins miercuri, în prima ieșire publică după referendumul pentru familie, orice responsabilitate a PSD pentru eșecul scrutinului. El a refuzat să își asume campania pentru votul DA la referendum și a dat vina pe prevederea care impune un prag minim de prezență la vot pentru validarea unui referendum. Cât despre declarațiile purtătorului de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Dragnea a spus că ”mă abțin cu foarte mare greutate să răspund la acele ziceri”, anunță G4Media.

Cele mai importante declarații ale șobolanului infractor:

  • Nu trebuie să justific eu prezența slabă. Ideea de cvorum se dovedeste că de fapt diminuează sau inhibă prezența. Cei care sunt împotriva întrebării au la îndemână mijlocul pedepsit la lege – boicotul. Am spus-o de mai multe ori. La un referendum fără prag, automat s-ar mări prezența
  • S-a spus că e referendumul PSD, al meu. Am auzit oameni care spuneau că în spatele întrebării de pe buletinul de vot a fost interesul meu, fără limită de manipulare. A fost o voință de participare de 4 milioane, alții au boicotat, ăsta e rezultatul, mergem inainte
  • Nu putem să facem analiza referendumului în interiorul PSD pentru că nu au fost alegeri cu participarea PSD. De ce ar trebui să fie un eșec al meu sau al PSD? Nu am votat ca partide, ci ca cetățeni. Nu poate fi eșecul unui partid, indiferent de acel partid. Legea a fost votată nu doar de PSD.
  • Nu a fost o decizie în partid ca primarii să facă campanie electorală pentru referendum.
  • Sunt creștin ortodox, religios și respectuos. Cu foarte mare greutate mă abțin să răspund la acele ziceri (n.r. – declarațiile purtătorului de cuvânt al Bisericii Ortodoxe, care a spus că unul dintre motivele eșecului a fost asocierea referendumului cu Dragnea).

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!

loading...

About dacnews

Check Also

A comis-o și Iohannis! Probabil că e de la stresul acumulat în ultimii 4 ani în care n-a făcut mai nimic

Președintele Klaus Iohannis a fost luni, la Roma, protagonistul unei gafe de protocol similară cu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

google-site-verification: googlea11d5d961ce82f26.html
%d blogeri au apreciat: