Home / POLITICĂ / Tăriceanu, după decesul judecătorului CORUPT: Ar trebui să constituim o comisie parlamentară de anchetă

Tăriceanu, după decesul judecătorului CORUPT: Ar trebui să constituim o comisie parlamentară de anchetă

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat joi că există posibilitatea constituirii unei comisii de anchetă parlamentară dacă ancheta Ministerului Justiţiei nu va face lumină în cazul decesului fostului judecător Stan Mustaţă în penitenciar.  Mustață a fost condamnat în 2016 pentru luare de mită în dosarul Voiculescu. Amintim că Parchetul a deschis dosar de moarte suspectă, Ministerul Justiției a dispus trei controale la penitenciarele pe unde a trecut Mustață, Avocatul Poporului s-a autosesizat iar Penitenciarul Jilava a deschis o anchetă internă, scrie G4Media.ro.

“În măsura în care ancheta declanşată de ministrul Justiţiei va putea să aducă lumina, ar fi salutar. Sigur că există şi o altă variantă care ar fi până la urmă de rezervă. Nu îmi place să folosesc mereu acest instrument, dar poate că ar trebui să constituim o comisie parlamentară de anchetă. Dacă într-adevărat judecătorul Stan Mustaţă ştim care a fost situaţia, avem cu toţi cunoştinţă de presiunile la care a fost supus, de jocurile de culise care au avut loc şi care probabil au dus la condamnarea sa. Sigur că merită analizat acest lucru. Trebuie să mă consult şi eu cu colegii de la Senat, cu majoritatea, cu partidele care alcătuiesc coaliţia pentru a vedea dacă consideră oportun un astfel de demers”, a declarat Tăriceanu, într-o intervenţie telefonică la România TV.

Tăriceanu a afirmat că acest deces nu este primul în sistemul penitenciar, amintind de cazul omului de afaceri Dan Adamescu.

“Acest lucru nu presupune nepăsarea faţă de sănătatea oamenilor şi de condiţiile în care trăiesc şi mă bucur că totuşi am văzut o reacţie foarte promptă a ministrului Justiţiei, prov. univ. Tudorel Toader, care a ordonat o verificare a tuturor penitenciarelor pentru ca să se tragă nişte concluzii şi astfel de situaţii să nu se mai întâmple. Moartea judecătorului Stan Mustaţă în penitenciar ca urmare probabilă a lipsei de îngrijire, ca să nu spus a relelor tratamente, dar a lipsei de îngrijire adecvată, nu este primul caz. Vă aduceţi aminte şi cazul foarte mult mediatizat la vremea respectivă a lui Adamescu”, a declarat Tăriceanu.

Preşedintele Senatului consideră că trebuie acordată mai multă atenţie situaţiilor limită din penitenciar.

“Cred că la la nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor trebuie acordată mai multă atenţie acestor situaţii limită pentru că, sigur, penitenciarele sunt făcute ca să primească pe cei care sunt condamnaţi şi îşi ispăşesc pedepsele, ar acest lucru nu presupune exterminarea lor. Atenţie! Şi acest caz este de o gravitate deosebită având în vedere că nu e prima situaţie şi e un interval destul de mic de la decesul lui Adamescu, tot aşa datorită lipsei de îngrijiri adecvată. Există totuşi posibilitatea tratamentelor fie în penitenciar, în cazul în care acest lucru nu se poate, se poate realiza tratamentul lor externând bolnavii în unităţi spitaliceşti adecvate care sunt dotate cu toate condiţiile necesare pentru a le asigura supravieţuirea. Cred că în România înregistrăm, aş spune, nişte recorduri de care ar trebui să ne fie ruşine”, a afirmat Tăriceanu.

O anchetă internă a fost demarată la Penitenciarul Jilava după ce fostul judecător Stan Mustaţă, care efectua o pedeapsă de opt ani şi jumătate pentru luare de mită în dosarul Voiculescu, a murit, miercuri, la Spitalul “Carol Davila”, în urma unui infarct miocardic, transmite Digi24. Pe de altă parte procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis joi un dosar penal de moarte suspectă în cazul decesului fostului judecător Stan Mustaţă. Potrivit reprezentanţilor Parchetului, dosarul a fost deschis în urma unei sesizări primite de la Spitalul Militar “Carol Davila”. Ministerul Justiției a dispus trei controale la penitenciarele unde a fost închis Mustață iar Avocatul Poporului s-a autosesizat din oficiu, transmite Agerpres.

Alătură-te grupului DAC News! Împreună dezbatem cele mai importante subiecte.

Îți place dacnews.net? Urmărește-ne știrile și pe Facebook! Click AICI!

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!

loading...

About dacnews

Check Also

VIDEO Rădulescu, deputatul mitralieră, îl numește HOMOSEXUAL pe colegul său, Robert Negoiță

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a avut, vineri, în timpul ședinței Comitetului Executiv al PSD, un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: